Dorind să le oferim și arădenilor ocazia să cunoască istoria și poveștile orașului, nu doar turiștilor, am pus la cale un proiect prin care i-am făcut pe aceștia turiști la ei acasă. În primele sezoane ale proiectului, sub motto-ul „Află poveștile orașului!”, proiectul s-a concretizat prin tururi tematice legate de subiecte precum minoritățile, instituțiile de învățământ, lăcașele de cult sau diferitele ere istorice.
După câteva sezoane de tururi tematice, am schimbat abordarea și am trecut la motto-ul „În spatele ușilor închise”. Mai exact, de la tururi de oraș tematice, am trecut la tururi… în interior. I-am plimbat pe arădeni prin clădiri pe lângă care poate că trec zilnic, dar nu au ocazia să intre prea des. Iar în clădirile care sunt deschise publicului, am intrat în locurile la care, de regulă, arădenii nu au acces. Liftul de sub scena Filarmonicii Arad, buzunarul scenei Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, biroul primarului municipiului Arad, vestiarele Stadionului „Francisc Neuman” sau sectorul de detenție al Penitenciarului Arad sunt doar câteva dintre locurile pe care arădenii au avut ocazia să le viziteze în cadrul proiectului „Turist la tine acasă”, al Asociației Turism Alternativ.
În 2021, după succesul „Turist la tine acasă” în Arad, am extins proiectul și la Timișoara, unde ghizii voluntari ai Timișoara Free Tours i-a plimbat pe timișoreni prin oraș pentru a afla povești despre arhitecți ai orașului, minorități, revoluție, dar și în spatele ușilor închise în locuri precum Facultatea de Arte și Design sau Vicariatul Sârbesc.
Urmărește site-ul nostru și pagina de Facebook a asociației, pentru a afla care sunt următoarele evenimente din cadrul acestui proiect! Sau, mai simplu, apasă pe logo-ul „Turist la tine acasă” de mai jos.
INFORMAȚII LEGALE
ASOCIAŢIA TURISM ALTERNATIV
Ulmului 17, Arad, Romania
C.I.F.: 35095747
Tel. +40724362434
IBAN: RO88RNCB0016147635060001
SWIFT: RNCBROBUXXX | BCR Arad