Tururi ghidate…de acasă!
Asociația Turism Alternativ și Experience Romania încep să ofere tururi ghidate pe la diferite obiective din țară, care pot fi „vizitate” de acasă. Primul episod va avea loc la începutul lunii mai și îi va duce pe curioși în satul Ineleț, din județul Caraș-Severin, un sat care este izolat de lume în tot restul anului, nu doar în această perioadă prin care trecem.
Printre profesiile grav afectate de epidemie se regăsesc și ghizii de turism, care în această perioadă au rămas fără ceea ce făceau din pasiune: ghidatul grupurilor de turiști în locuri care mai de care mai interesante. Și pentru că, este chiar necesar să stăm acasă, nu putem sta degeaba, am venit cu o variantă în care să îi „plimbăm” pe curioși prin locurile minunate pe care le-am vizitat. Astfel, ne bucurăm să anunțăm lansarea proiectului „Hidden gems of Romania” – o serie de ghidaje turistice care vor fi transmise live pe paginile de Facebook ale Asociației Turism Alternativ și Experience Romania, prin care „turiștii” vor putea face cunoștință cu locuri de basm, povești pe care nu le pot afla din altă parte și oameni faini.
Primul episod al proiectului, denumit „Izolați în munții Carpați”, va fi transmis live pe 2 mai, sâmbătă, de la ora 19, ora României. Atunci, „călătorii” vor putea face cunoștință cu satul Ineleț. Situat în comuna Corneava, o comună din Caraș-Severin formată din 40 de sate, Inelețul este, probabil, unul dintre cele mai izolate sate ale României: accesul se face pe o serie de scări din lemn, lungi de aproximativ o sută de metri, urmate de o cărare „lungă de vreo două ore”, prin pădure. În localitate nu există curent electric, iar în bisericuța construită de localnici s-a oficiat, în ultimul deceniu, o singură căsătorie.
Veniți alături de noi, pe 2 mai, la Ineleț. Veți afla cum urcă sătenii vechile scări de lemn, cum a fost cărat materialul pentru construirea bisericuței, care sunt singurele surse de curent electric din sat, sau care e motivul pentru care Nea Luca, unul dintre cei aproximativ 80 de locuitori pe care îi mai are satul, se supără din când în când.
Ghid ne va fi Flavia Drăgan, fondatorul Experience Romania și lector la Alternative Tourism School. Live-ul va fi transmis pe paginile de Facebook „Alternative Tourism Association” și „Experience Romania”, pe data de 2 mai, sâmbătă, începând cu ora 19, ora României. Haideți alături de noi!